Mai citim?

Astăzi, în oraşul finlandez Naantali, se marchează sărbătoarea celor şapte adormiţi din Efes, sau Ziua Somnoroşilor. Această sărbătoare a fost instituită în anul 1869, cînd cel mai somnoros cetăţean al oraşului era aruncat în apă. Din anul 1950 în apă sunt aruncaţi doar cetăţenii de onoare ai Naantaliei şi în mod obligatoriu primarii oraşului. Ceremonia începe la ora 7:00. Se zice, că acela care va dormi pînă tîrziu în această zi, nu se va trezi timp de 200 de ani.

Ei bine, noi nu suntem somnoroşi şi, deci, nu ne paşte pericolul somnului de două sute de ani. Atunci, dragii mei, vă propun să mai răsfoim cîteva file din cartea lui  

 Iulian FILIP Urmele mele frumoase. Trecem la litera C

Cartea bună

Cartea-i bună când adună...

Cartea bună gând adună...

Cartea bună lume – adună

(lume bună îm – pre - u – nă!)...

Dacă – adună, dacă-i bună,

cartea bună se împarte

şi aici, şi mai departe

(de aici pâna departe!)

din ce are bun o carte,

dacă-i bună, dacă-adună...

O lumină nu dezbină?...

De lumină se anină

Rătăcitul cel prin tină

şi se-nalţă spre lumină –

când lumina e senină,

cînd lumina nu dezbină,

cînd lumina-i din lumină,

cînd lumina-i spre lumină...

Cerbul

Nu mai stă din alergat

cerbul cel îngrijorat:

vine omul cu securea –

speriată e pădurea...

Pe secure-o poartă omul.

cerbul duce-n frunte pomul –

poate-l scapă de secure:

ce-i un cerb fără pădure?

Cireşele, cireşele mai dulci

te ademenesc din vârf, să le ajungi.

Popor înaripat, popor ceresc –

copii şi păsări doar le ciugulesc.

Cireşele, cireşele se coc –

ei, cum să stai, dar cum să stai în loc?

În orice pomişor, pe orice ram

nevoie am să urc, nevoie am.

Cireşele din vârful pomului –

copilăria dulce-a omului.

Popor înaripat, popor ceresc –

copii şi păsări doar le ciugulesc.

Copăcel, copăcel

Copăcel, copăcel

zărzărică, zărzărel,

stă fetiţa în picioare

ca un zărzărel în floare,

stă fetiţa, nu se-nclină,

ca un pom pe rădăcină,

ca o rază de lumină.

Cocoşul hărnicuţ şi băieţelul lenuţ

–       Cucurigu, cucurig!

Eu la tine-acuma strig!

Scoală-odată, măi băiete,

că te râd găini şi fete!

–       Da de ce tot câ-ânţi şi câ-ânţi?

–       Cânt, întâi pentru părinţi,

apoi pentru bunul soare,

să-l trezesc - şi el răsare,

dar... ca orişice cocoş,

cânt şi pentru somnoroşi.

Iulian FILIP