Curiozități despre cărți

Poate următoarele curiozități vă vor deschide apetitul pentru lumea fascinantă a cărților:

Cea mai mică carte din lume îi aparține lui Anatol Konenko. Cartea sa cuprinde o versiune a povestirii “Cameleonul”, de Anton Cehov. Aceasta este mai mică de un milimetru pătrat și include trei ilustrații colorate de mînă.

Cea mai veche carte din Europa se află în Biblioteca Naţională a Marii Britanii.

Manuscrisul de mărimea unei palme datează din secolul al VII-lea. El este o copie a Evangheliei după Ioan şi a fost descoperit în mormântul Sfântului Cuthbert, în anul 1104.

Cea mai mare carte din lume, ale cărei pagini  au o lungime de 3,2 metri şi o lăţime de 2 metri, cântărind 250 de kilograme și se numește "Cele mai bune dintre gândurile universale" cuprinde 160 de pagini şi conţine diverse aforisme şi maxime provenind de la peste 2.000 de scriitori şi personalităţi precum Confucius, Gabriel Garcia Marquez, Shakespeare, Gandhi şi Maica Tereza.

Un scriitor croat a inregistrat un nou record mondial realizand cea mai grea carte din lume, un volum despre viata fostului lider croat Franjo Tudjman. Cartea gigantica are 3.604 de pagini si cantareste 12 kilograme.

Cea mai vîndută carte din pentru copii este Harry Potter, vîndută în 400 milioane de copii. Povestea micului magician cu ochelari a luat naștere pe ruta Manchester – Londra, cînd autoarei J.K.Rowling i-a venit în minte lumea fantastică a eroului.

Iar cea mai vîndută carte non-ficțională este Jurnalul Anei Frank, o fetiță evreică de treisprezece ani. Cartea a fost vîndută în 27 milioane de copii. 

Invitație la lectură

Astăzi, dragii mei, vă propun spre lectură încă o carte

Semel, Nava. Povestea Gershonei. – București: Ed. FIAT LUX, 1995. – 179 p.

Este istoria unei fetițe care s-a născut odată cu statul Israel și crește concomitent cu acesta. Întîmplările prin care trece Gershona sunt întîmplările copilăriei de oricînd și de oriunde a oricărui copil.

...Visul vieții mele erau ridichile. Reușisem, deja, să procur semințe de la grădinar și le pusesem într-o punguță de hîrtie, sub perna mea. M-am gîndit să le stimulez, înainte de a le vîrî în pămînt. Unele semințe o duc așa de bine, că uită să încolțească, la fel ca animalele care hibernează toată iarna. Pentru mine era important ca în grădina mea semințele să fie treze. M-am frămîntat mult dacă e bine sau nu să le las sub perna mea. Acolo ar putea pur și simplu să adoarmă din cauza mea – somnul meu ar putea fi contagios. Dar, de vreme ce alerg atîta prin visurile mele, ele nu vor avea de ales, decît să se țină după mine. Sunt sigură că semințele cresc noaptea, nu ziua...

Invitaţie la lectură

Da-da! Astăzi vă invit la lectură şi vă propun o carte cu totul şi cu totul deosebită. Este vorba de o traducere inedită din limba idiş, care se numeşte

O capră şi-un viţel, un hoţ mititel, un meşter scamator şi alţii asemenea lor... Povestiri pentru copii din literatura clasică idiş. – Bucureşti: Hasefer, 1995. - 128 p.

Povestirile din acest volum poartă semnăturile celor mai importanţi prozatori evrei de limbă idiş: MENDELE MOIHER – SFORIM, ŞALOM ALEHEM, IŢHOC - LEIBUŞ PEREŢ, ŞALOM AŞ şi ISAAC BAŞEVIS SINGHER.

Fascinaţia pe care o exercită natura asupra copiilor, iubirea lor pentru vietăţile cu glas tainic, joaca lor plină de fantezie, păţaniile lor şcolare, năzbîtiile lor sunt temele acestor povestiri, pline de umor, alteori de tristeţe şi poezie.

Volumul de faţă a fost îngrijit cu dragoste de către traducătorul Anton CELARU şi pictoriţa Tia PELTZ.

Povestirile, sper să fie lecturi plăcute pentru voi – prilej de a cunoaşte o altă viaţă şi o cu totul altă lume.

Şi pentru intrigă, vă propun un mic crîmpei din povestirea „Rabcic. Povestea unui cîine” de Şalom Alehem:

Rabcic era un cîine tărcat, alb cu pete, mijlociu ca înălţime, potolit, chiar sfios. Nu-i plăcea să se năpustească asupra cuiva, aşa cum fac alţi cîini, pe la spate, să-i sfîşie o poală, ori să-l muşte de picior. Dimpotrivă, toată lumea se lega de dînsul. Oricine era gata să-i rupă spinarea cu o bîtă, să-l izbească în coaste cu vîrful cizmei, să-i arunce o piatră în cap, să verse pe el o găleată cu lături - şi toate acestea aşa... în joacă.

Cînd îl pocneau, el nu se aşeza pe jos, ca alţi cîini, şi nu lătra, nu-şi arăta colţii, nu cerea socoteală. Nu, la fiecare scantoalcă, Rabcic se îndoia pînă la pămînt cu un scheunat: e-e-e!, după care fugea ţinîndu-şi coada între picioare, se aciuia într-un ungher şi prindea muşte.

Cine era Rabcic? De unde venea? Greu de spus. Poate că rămăsese în ogradă de pe vremea boierului cel bătrîn. Poate că era un cîine rătăcit, care se pierduse de stăpînul lui şi se pripăşise într-o gospodărie străină. Cine ştie?

Numai că într-o zi, Rabcic...

Atît.  Istoria vieţii triste şi anevoioase a bietului cîine vagabond  Rabcic o aflaţi dacă veniţi şi puneţi mînuţa pe carte. O să vă placă. Promit. Dar vă promit că şi de învăţătură vă va fi.

Lectură plăcută vă doresc!